vineri, 25 noiembrie 2011

„Pentru arta nimic nu-i urat, nimic nu-i impur. Cele mai respingatoare obiecte din natura sunt pentru arta admirabile motive de inspiratie.” (Victor Hugo)
„Intrebati o broasca raioasa ce e Frumusetea, Frumosul adevarat , acel to kalón. Va va raspunde ca o veti gasi in femela lui, cu ochii ei uriasi si rotunzi ce se bulbuca din capsoru-i mititel, cu gusa-i larga si turtita, cu burta galbuie si spinarea bruna. Intrebati un negru din Guineea: pentru el Frumusetea inseamna piele neagra si uleioasa , ochi infundati în orbite, nas turtit. Intrebati diavolul: va va spune ca frumusetea înseamna o pereche de coarne, patru labe cu unghii ascutite si o coada”( „Istoria uratului”, de Umberto Eco).
De cele mai multe ori uratul este scos la lumina prin lucrarile artistice doar ca sa puna în valoare frumosul. Uneori uratul aparent poate ascunde o comoara de frumusete interioara.
Frumosul si uratul sunt doua notiuni relative, caci ceea ce provoaca dezgustul unei persoane, alteia îi poate starni admiratie sau placere. Se poate face o analogie cu cinematografia, acolo unde pentru a pune in lumina personajul pozitiv trebuie sa existe si un personaj negativ. Pana la urma cine stabileste ce este urat si ce este frumos, ce este rau si ce este bun? Daca toate notiunile pe care ni le-am insusit pana acum despre urat si frumos sunt profund gresite, de fapt frumosul fiind urat, si uratul fiind frumosul desavarsit?







0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.