luni, 9 ianuarie 2012

   Zona Bucovinei este una din ultimele zone in care se pot regasi unele obiceiuri si traditii nealterate de trecerea vremii, si de ceea ce numim modernizare. Dintre manifestarile tradiţionale de iarnă nu lipsesc jocurile de măşti, obicei răspândit pe tot teritoriul ţării, dar făcând faima Bucovinei, majoritatea pierzându-şi caracterul ritualic de odinioară şi devenind laice, cu personaje animaliere sau umane: capra, ursul, calul, ţapul, moşii, babele, soldaţii, ţiganii, doctorul, vânzătorul etc.

  Capra este o manifestare arhaică legată de fecunditate şi fertilitate. Denumită Ţurcă, Brezaie sau Cerb, capra este o mască al cărei cap se confecţionează din lemn, cu maxilarul de jos mobil pentru a clămpăni. Capra este înfăşată în piei, blănuri, cârpe sau panglici multicolore, ba chiar cu cergi şi scoarţe sau covoare, împodobită cu mărgele, ciucuri, beteală şi alte accesorii. Spectacolul oferit de capră se referă la moartea şi reînvierea ei, în timp ce însoţitorii dansează şi mimează elementele relatate în scenariu.





   Ursul este iarăşi un spectacol popular mascat foarte răspândit în satele bucovinene, a cărui semnificaţie simbolizează moartea şi reînvierea naturii. Masca este confecţionată din blana şi capul animalului care este investit cu virtuţi magice, terapeutice, relevate sub comanda unui conducător denumit „ursar”, care îndeamnă animalul să dănţuiască în ritmul tobelor.





   Căluţii sau căiuţii reprezintă un joc mascat des întâlnit de Sărbătorile hibernale, legat de evocarea veşnicei tinereţi şi a puterii fertilităţii simbolizate de animalele respective, considerate sacre în mitologia populară. În rolurile căluţilor, flăcăii satelor sunt costumaţi adecvat, cu harnaşamente de curele care susţin îmbrăcămintea, dănţuind în acompaniament de tobe.






   „Urâţii” constituie un alt obicei popular foarte pitoresc, format din personaje care fac şotii şi ghiduşii, înviorând ambianţa sărbătorească, însoţind celelalte alaiuri mascate. Ei poartă diverse măşti comice de babe, moşi, ţigani, negustori care sunt astfel caricaturizaţi în imaginarul rural.



                                   

                          Informatiile prezentate in aceasta postare le-am cules de pe site-ul inbucovina.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.